La început de octombrie, în orașul Telenești, a avut loc concertul aniversar dedicat maestrului Gheorghe Mustea, băștinaș al raionului Telenești, informează PROVINCIAL.
Astfel, centrul de cultură Telenești a găzduit Spectacolul muzical cu genericul ,,Melodii venite acasă”, care, din motivele generate de situați pandemică din anul 2021, nu a putut fi posibilă organizarea activității jubiliare a maestrului în anul 2021, an jubiliar.
Cu ocazia împlinirii a 70 de ani, cetățeanul de onoare al raionului Telenești, Gheorghe Mustea, născut în satul Mândrești, artist al Poporului, laureat al Premiului de Stat, cavaler al „Ordinului Republicii”, academician, profesor universitar, director artistic și prim-dirijor, alături de invitații Ion Gagim, Victor Ghilaș, Pavel Gamurari și interpreții Valeriu Cojocaru, Taisia Caraman, Aurel Chirtoacă, Tatiana Talpa, Marin Gheras, Adrian Chicu, Artiom Maruseac au făcut un spectacol de excepție.
Președintele raionului, Mariana Ombun după alocuțiunea sa, în care a spus: ” Avem distinsa onoare să asistăm la o activitate impresionantă, una din cele mai importante evenimente din anul 2022, pentru activitățile culturale ale raionului Telenești, Spectacolul muzical Gheorghe Mustea: ”Melodii venite acasă”. Astăzi, ne-a chemat glia maestrului Gheorghe Mustea la aniversarea sa, să cinstim numele care a îmbogățit considerabil patrimoniul cultural al Republicii Moldova.
Ne bucură faptul că îl avem alături pe un exponent creator al culturii muzicale naționale, care ne reprezintă cu demnitate vocea în simfonia concertantă internațională, recte în dialogul cultural dintre națiuni.
Cu o cultură impresionantă, talentat și cu o bunătate aleasă, Gheorghe Mustea se ridică alături de alți ambasadori ai muzicii din țara noastră, care a reușit, de-a lungul activității artistice să abordeze toate genurile muzicale, să ne ofere peste 800 de creații de muzică simfonică, vocal-simfonică, muzică de cameră instrumentală, muzică de cameră vocală, muzică de cor…”
Totodată, doamna președinte, în semn de omagiu faţă de personalitatea sa artistică a decernat un semn de gratitudine maestrului Gheorghe Mustea, pentru contribuție valoroasă la promovarea bunei imagini a raionului la nivel național și internațional, inclusiv, prin inițierea organizării și desfășurării în raionul Telenești a Zilei Internaționale a Muzicii cu genericul „Melodii venite acasă” și cu ocazia marcării jubileului de 70 ani de la naștere.
Gheorghe Mustea a promis că va reveni cu un spectacol şi în satul natal, Mândreşti.
Un spectacol unic și deosebit, cu emoții profunde și atmosferă plăcută de sărbătoare, ridicat la rangul dintre cele mai importate activități culturale de nivel raional pentru anul 2022.
La organizarea evenimentului a participat Secția Cultură, Tineret și Sport, sub patronajul Președintelui raionului, alături de Școala de muzică din orașul Telenești care-i poartă numele maestrului Gheorghe Mustea.