
La 9 decembrie 2025, în orașul Telenești a fost inaugurat Centrul Comunitar de Zi pentru Persoane Vârstnice, un spațiu modern dedicat activităților pentru cei 1570 de seniori ai comunității.
Noul Centru este amplasat în incinta Casei de Cultură și cuprinde patru săli funcționale:
- Sala de formare și dezvoltare – destinată instruirilor, discuțiilor, întâlnirilor tematice și activităților educaționale;
- Sala de creativitate și relaționare – un spațiu al artei, meșteșugurilor, lecturii și socializării;
- Sala de sport – pentru activități de mișcare, vitalitate și menținerea sănătății;
- O sală suplimentară – ce va fi renovată și amenajată cu resurse adiționale, pentru extinderea serviciilor oferite vârstnicilor.
Inaugurarea Centrului a fost posibilă datorită implicării și parteneriatului dintre:
- HelpAge Moldova – implementator al proiectului „Îmbunătățirea participării sociale a persoanelor în etate…”, finanțat de Guvernul Federal al Germaniei;
- AO Frăția Teleneștenilor de Pretutindeni – inițiatoare locală, care a mobilizat comunitatea cu perseverență și dedicare;
- Primăria orașului Telenești – care a oferit spațiul, a susținut instituțional și a contribuit activ la crearea Centrului.
De acum înainte, activitățile dedicate vârstnicilor se vor desfășura în propria lor casă comunitară. Iar proiectul continuă până în 2027, oferind noi oportunități de dezvoltare și coeziune socială.

























