
Douăzeci de mii de scrisori, scrise de elevii din Republica Moldova în cadrul campaniei „O scrisoare ține loc de o îmbrățișare”, au ajuns la Ambasada Ucrainei în Chișinău. Mesajele copiilor au fost transmise de către Secretarul de stat Valentina Olaru, în cadrul unei întrevederi oficiale cu Excelența Sa, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei. În perioada următoare, scrisorile vor fi distribuite elevilor din Ucraina.
„Prin aceste mesaje, copiii noștri transmit speranță, empatie și încurajare pentru elevii din Ucraina. Educația înseamnă și formarea spiritului civic, iar această inițiativă reflectă maturitatea și generozitatea tinerei generații”, a declarat Valentina Olaru.
Campania „O scrisoare ține loc de o îmbrățișare” a reunit mii de elevi din întreaga țară, care au ales să transmită, prin cuvinte simple, un mesaj puternic: nu sunteți singuri.
Ministerul Educației și Cercetării mulțumește elevilor, cadrelor didactice și părinților care s-au implicat în această inițiativă, demonstrând că solidaritatea, pacea și umanitatea se învață și se trăiesc zi de zi în școală.



















