
Astăzi, 10 februarie 2026, președintele interimar al Adunării Populare a Găgăuziei, Nicolae Ormanji, și deputații Adunării Populare, Vladimir Cîssa și Alexandr Diulgher, au efectuat o vizită de lucru la Comisia Electorală Centrală, unde au avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica.
În cadrul discuției au fost examinate posibilele căi de soluționare a situației administrativ-normative privind organizarea alegerilor regionale pentru noua componență a Adunării Populare a Găgăuziei.
Părțile împărtășesc convingerea că în interesul celor circa 130 de mii de alegători din Unitatea Teritorială Autonomă incertitudinea urmează a fi înlăturată în cel mai scurt timp. Totodată, reprezentanții ambelor instituții și-au manifestat deschiderea de a continua și aprofunda dialogul pentru a asigura dreptul la vot al alegătorilor din autonomie în condiții de supremație a legislației electorale naționale, dar și ținând cont de specificul actelor normative regionale.
Ca o primă idee a fost discutată oportunitatea creării unui grup de lucru interinstituțional și reprezentativ care ar scoate în evidență divergențele dintre prevederile Codului electoral nr.325/2022 și actele normative din autonomie, cu soluții de armonizare a acestora.
Această idee urmează a fi explorată atât de Adunarea Populară, cât și de către Comisia Electorală Centrală, în eventualitatea cooptării sau implicării altor părți interesate.



















