„Astăzi au fost validate alegerile locale pentru municipiul Chișinău. Continuăm să muncim pentru dezvoltarea Capitalei, așa cum am făcut-o în toți cei 4 ani de mandat. Este, probabil, cea mai lungă perioadă de validare a alegerilor și sper că a fost din cauza situațiilor tehnice și nu cu alt scop. Vreau să cred, totuși, în corectitudinea procesului” – a declarat Ion Ceban, primarul capitalei, informează PROVINCIAL.
El a spus că a văzut „acele atacuri și anti-campanii, folosirea resurselor administrative, dar despre asta să se expună experții, misiunile de observare și specialiștii în domeniul juridic, care au notat toate abaterile și le-au transmis organelor competente”.
„Aduc mulțumiri tuturor locuitorilor pentru susținerea acordată. Înțeleg că este o responsabilitate și mai mare, întrucât este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, când alegerile locale din Chișinău sunt câștigate din primul tur. Vom continua să realizăm proiectele începute împreună cu locuitorii Chișinăului și ai suburbiilor.
Am desfășurat o campanie electorală corectă și vom continua să muncim responsabil în Primăria Chișinău. Pentru mine și colegii mei din Consiliul Municipal, care sunt 20 la număr, contează ca oamenii să simtă schimbările pozitive din Chișinău. Pentru asta am fost votați eu, în calitate de primar, și reprezentanții partidelor care fac parte din noua legislatură a CMC”, a subliniat politicianul.
Primarul a spus că astăzi va începe a discuta cu reprezentanții tuturor partidelor care au acces în Consiliul Municipal.
„Nu vorbesc de alianțe, vorbesc despre constructivitate în CMC – pentru oraș, suburbii și locuitori, pentru obiectivele care au fost trasate. Vom discuta cu reprezentanții partidelor în incinta Primăriei ori voi merge la fiecare separat.
Așa cum am anunțat anterior, suntem gata să realizăm 60% din programele electorale ale PAS și PSRM, dar și să implementăm proiecte propuse și de celelalte formațiuni. Intenția mea este să avem ședințe constructive, obiective și fără populism în CMC, deoarece avem de muncit în următorii 4 ani, iar locuitorii așteaptă rezultate.
În continuare, după discuții, cel mai probabil, prima ședință a noii componențe CMC va fi întrunită la începutul lunii decembrie”, a conchis Ion Ceban.