Directorul Căii Ferate din Republica Moldova (CFM), Adrian Onceanu, ne-a comunicat care sunt planurile întreprinderii pe termen scurt și mediu, informează PROVINCIAL.
Adrian Onceanu s-a referit la proiectul de reabilitare a unei secțiuni de cale ferată.
„Desigur, e vorba de implementarea cu succes a proiectului de reabilitare a secțiunii de cale ferată Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulesti, care va dura 48 de luni, ținând cont de perioada de eliminare a defectelor. Avem în vedere implementarea EMIS și obținerea rezultatelor pozitive în urma funcţionării sale”, a spus Adrian Onceanu.
De asemenea, el s-a referit și la restructurarea întreprinderii.
Pe termen lung urmărim restructurarea întreprinderii, care face parte din reforma industriei feroviare în ansamblu. Conform documentelor strategice actuale, procesul de restructurare a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” prevede că ÎS „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată într-o societate pe acțiuni. În cadrul nou-createi SA, se va efectua separarea operațională în trei domenii principale de activitate: transport pasageri, transport marfă și infrastructură. Ar trebui elaborate mecanisme pentru finanțarea transportului public de pasageri și a infrastructurii feroviare de către stat și, prin urmare, ar trebui elaborate proiecte de acorduri privind furnizarea serviciilor publice în domeniul transportului feroviar de călători și un contract pe mai mulți ani pentru infrastructura feroviară.
Pentru îndeplinirea rolului statului în industria feroviară, se vor crea: Agenția Națională de Siguranță (Agenția Feroviară), autoritatea de reglementare pentru piața feroviară sau acordarea drepturilor Consiliului Concurenței, Agenției Servicii Publice și Autoritatea de investigare a accidentelor”, a spus Adrian Onceanu.
Cristina Parfeni