„Un drum de ocolire a orașului care ne-ar proteja de tranzitarea transportului de mare tonaj. Localitatea este tranzitată zilnic de aproximativ 450 de autocamioane de mare tonaj care au ca destinație uzinele metalurgică și de ciment din orașul Râbnița sau cea de ciment din orașul Rezina. Încă în perioada sovietică au fost demarate lucrările de construcție a unui drum de ocolire a localității noastre. Acestea au fost suspendate în anul 1991 și chiar dacă avem documentație de proiect și expertiza tehnică, nu putem identifica surse financiare pentru a beneficia de un asemenea drum de ocolire”, comunică Primarul orașului Rezina Simion Tatarov, informează PROVINCIAL.
În cadrul unui interviu pentru calm.md, Tatarov a mai spus: „Totodată, nu am ajuns la etapa de dare în exploatare a stației de epurare a orașului Rezina. Lipsa banilor ar fi un motiv iar altul este criza creată în Consiliul orășenesc. Unii consilieri nu au înțeles că pentru a efectua lucrări de construcție trebuie să ai un responsabil tehnic și au refuzat să aloce bani pentru a fi contractat un asemenea specialist sau pentru a remunera autorul de proiect. Dacă e să vorbim despre lucrurile bune care s-au întâmplat, atunci pot spune că am finalizat lucrările de modernizare a iluminatului public în Rezina și în cele trei sate din componența orașului. De asemenea, mulțumim contribuabililor din Uniunea Europeană, în special Guvernului României și cetățenilor români pentru asistență financiară a lucrărilor ce se execută la două instituții preșcolare cu o capacitate de instituționalizare a 500 de copii. Avem 1000 de copii instituționalizați și după finisarea lucrărilor în cele două edificii vor fi încă 500 de mici beneficiari”, a conchis edilul.
Doina Secrieru