În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, administratorul interimar al Î.S. „MOLDATSA”, Veaceslav Frunze, a răspuns la întrebarea: „Ce au însemnat pentru Î.S.”MOLDATSA” aceste trei luni în care practic nu s-au efectuat zboruri?”.
„A fost o perioadă extrem de dificilă care ne-a schimbat retorica asupra multor procese și care ne-a reorganizat în totalitate. “MOLDATSA” a mai trecut prin crize, dar asta a fost una fără precedent. Traficul aerian a scăzut cu peste 90 la sută în aceste trei luni, iar activitatea întreprinderii noastre depinde direct de intensitatea zborurilor. De aici, toate concluziile de rigoare. Am fost puși în situația să adoptăm o serie de măsuri în ceea ce privește prioritizarea cheltuielilor și plăților. Spre exemplu, s-a decis suspendarea temporară a planului de investiții precum și a unor plăți și compensații prevăzute de contractul colectiv de muncă și Regulamentul de remunerare”, a spus Frunze.
În același timp, el a ținut să adauge: „Această pandemie ne-a impus să regândim toate procesele de lucru, iar din acest motiv Î.S. “MOLDATSA” a elaborat mai multe scenarii de risc pentru anul 2020. Fiecare din aceste scenarii ne oferă un tablou clar al impactului crizei asupra furnizorului național de serviciii de navigație aeriană, ne permite să întelegem în ce condiții și ce măsuri trebuie sa luăm ca să facem față situației.Nu mai puțin important a fost pachetul de măsuri aplicate pentru a ne proteja colectivul de noul virus. La oficiu vin doar colegi ai cărora prezență este indispensabilă. Se face igienizarea permanentă a sălilor și a suprafețelor, iar activitatea angajaților a fost adaptată unui contact social minim. Absolut toate dispozițiile și hotărârile Comisiilor stabilite la nivel național au fost respectate în totalitate, astfel încât să reușim o prevenire cât mai eficientă a răspândirii infecției cu COVID-19. A trebuit să ne revizuim și obiectivele strategice, fără – însă – ca să afectăm în vreun fel siguranța zborurilor. Pe scurt, au fost trei luni în care am reușit să analizăm criza, s-o înțelegem, să ne adaptăm noilor condiții, să ne protejăm dar și să continuăm furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană cu menţinerea tuturor condiţiilor de siguranţă”, a conchis Veaceslav Frunze.
Doina Secrieru