În cadrul vizitei în raionul Edineț, șefa statului s-a întâlnit cu oamenii din satele Viișoara și Zăbriceni.
„Ambele comunități, conduse de două primare energice, au realizat mai multe proiecte pentru dezvoltarea localității și îmbunătățirea nivelului de trai”, a spus Președinta.
În ultimele luni, ambele comunități au beneficiat de proiecte în cadrul Programului național „Satul European”. La Zăbriceni a fost construită o rețea de alimentare cu apă și canalizare, iar la Viișoara a fost deschis un centru de sport pentru locuitorii satului. Asemenea proiecte sunt realizate în 496 localități din țară și toate au ca scop să facă viața oamenilor mai bună.
„Vom continua să facem investiții în drumuri de calitate, în sisteme de apă și canalizare, să modernizăm școli, grădinițe, pentru că aceste schimbări le așteaptă oamenii și asta înseamnă, de fapt, Moldova europeană”, a mai spus Președinta Maia Sandu.