Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit cu mai mulți primari din raionul Fălești și a discutat despre acțiunile pe care urmează a fi întreprinse pentru asigurarea bunăstării în comunitățile locale.
„Viitorul european al Republicii Moldova este unica noastră șansă de a îndeplini acest obiectiv. Vedem acest fapt prin lucrurile concrete care se întâmplă în ultimii ani – doar prin Programul „Satul European” aici au venit peste 57 milioane de lei”, a subliniat Președinta.
În satele din raionul Fălești au fost implementate sau sunt în derulare 24 de proiecte în cadrul acestui program – lucruri firești așteptate zeci de ani de locuitori – iluminat stradal, sistem de aprovizionare cu apă, terenuri de joacă pentru copii sau renovarea școlilor și grădinițelor. Șefa statului i-a încurajat pe aleșii locali să valorifice oportunitățile de finanțare pentru binele oamenilor și să-și îndeplinească rolul lor în transformarea Moldovei într-un stat european.
„Noi, la rândul nostru, vom continua să acționăm pentru a crește autonomia și independența administrațiilor locale și pentru a aduce în țară resurse financiare care să accelereze dezvoltarea Republicii Moldova”, a mai precizat Președinta Maia Sandu.