Iurie Chiorescu, directorul executiv al Instituției Publice Fondul de Investiții Sociale din Moldova, a avut, la 16 iulie curent, o întrevedere cu conducerea raionului Ialoveni: Mihail Silistraru, președintele raionului, Victoria Marian-Bogus și Galina Tonu – vicepreședinți, informează PROVINCIAL.
Unul dintre subiectele abordate s-a axat asupra aspectelor ce țin de implementarea Programului de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru renovarea instituțiilor preșcolare în comunitățile raionului Ialoveni.
Potrivit lui Chiorescu, urmează o etapă de evaluare a obiectelor, precizarea tipurilor de lucrări necesare de executat în vederea asigurării impactului imediat al investițiilor alocate.
„Totodată, am convenit să fortificăm colaborarea în scopul atingerii obiectivului de bază a Programului – asigurarea accesului copiilor la educație timpurie de calitate prin renovarea și dotarea instituțiilor preșcolare și îmbunătățirea calității vieții oamenilor prin prisma edificării unor obiecte de anvergură cu menire socială”, a declarat directorul FISM.
Cristina Gurez