Un bărbat în vârstă de 54 de ani a suportat combustii termice de gradul II ale gambelor, după ce a încercat să testeze cu un chibrit aprins butelia de gaz de tip propan butan. Cazul a fost înregistrat pe 4 septembrie într-o casă de locuit din localitatea Ursoaia, raionul Căușeni.
Potrivit primelor informații, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:21. Situația a avut loc în bucătăria încăperii în timp ce bărbatul a aprins un chibrit pentru a verifica dacă butelia este funcțională. Flacăra emanată i-a provocat arsuri, însă persoana nu s-a adresat imediat la medici, dar după două zile a solicitat intervenția doctorilor. Acesta a fost internat la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri.
La fața locului pentru investigații au intervenit angajații IGSU și ai Inspectoratului teritorial de poliție. Cazul este cercetat.
În acest context, pompierii îndemnă oamenii să nu utilizeze butelii de gaz în încăperi, dar să le amplaseze în exterior în dulapuri metalice la distanțe sigure de locuință. Mai mult, pentru a evita producerea deflagrațiilor și a incendiilor, persoanele trebuie să se asigure că instalațiile nu sunt defecte și nu sunt conectate improvizat, iar verificarea acestora să nu fie efectuată prin intermediul flacărei deschise.
În vederea evitării situațiilor de risc Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat “Campania de prevenire a exploziilor în urma utilizării instalațiilor alimentate cu gaze”. Activitatea se desfășoară în toate localitățile țării și are drept scop informarea populației despre riscuri și posibilitatea de a fi evitate.
Doina Secrieru