
Cele mai noi date statistice, făcute publice de Biroul Naţional de Statistică, provoacă mai multe întrebări. Astfel, în trimestrul I al anului curent a continuat să scadă Produsul Intern Brut (-1,2%), s-a diminuat numărul populaţiei ocupate (cu 9,8%, comparativ cu primul trimestru din 2024), scăderi s-au înregistrat în mai multe domenii importante, începând de la agricultură şi terminând cu exporturile etc. Toate acestea vorbesc despre faptul că se impun măsuri energice pentru redresarea situaţiei. În caz contrar, riscăm să asistăm şi în continuare la noi descreşteri a mai multor indicatori importanţi.
În rândurile de mai jos voi expune unele gânduri şi concluzii, care, în opinia mea, se cer spuse în contextul datelor statistice menţionate. Iar prima concluzie ce se impune e că avem nevoie de o schimbare radicală de atitudine din partea statului faţă de ceea ce înseamnă economia reală. O preocupare de bază a statului trebuie să devină susţinerea agenţilor economici locali, pentru că anume ei sunt acei ce generează în mare parte creştere economică, venituri bugetare şi creează locuri de muncă. Să luăm drept exemplu comerţul. Astăzi, acest domeniu este sub un asediu continuu din partea marilor platforme internaţionale de comerţ online. Concurenţa neloială, condiţiile inegale ce s-au creat distrug continuu agenţii economici locali, iar aceasta se expune direct asupra reducerii locurilor de muncă. Unii au fost nevoiţi să-şi optimizeze cheltuielile, inclusiv şi în contul reducerii locurilor de muncă, alţii au falimentat sau sunt în pragul falimentului. Astăzi, numărul populaţiei ocupate este de doar 772,7 mii persoane. În decurs de un an, numărul populaţiei ocupate s-a redus cu aproape 10%. Peste 64% din persoanele ocupate sunt în domeniul prestării, iar o bună parte din aceştia – în comerţ. Astăzi, fiecare al treilea angajat din Moldova lucrează în sectorul public, adică la stat. Dacă tendinţa ce se prefigurează se va păstra şi în anii următori, Republica Moldova va deveni primul stat din lume în care numărul angajaţilor la stat va fi mai mare decât numărul angajaţilor în sectorul real al economiei. Iar aceasta va însemna moartea economiei naţionale.
În prezent, Moldova se confruntă cu mai multe probleme serioase: criza demografică (numai în ultimii patru ani numărul populaţiei cu reşedinţă obişnuită s-a redus cu circa 245 mii persoane); datoria de stat enormă (peste 125 miliarde de lei); deficit bugetar mereu în creştere (în varianta iniţială a bugetului de stat pentru 2025 – aproape 14 miliarde de lei) etc. S-ar părea că aceste probleme sunt total diferite şi nu au nici o tangenţă între ele, însă în realitate lucrurile stau exact invers. Toate aceste probleme au o soluţie comună – schimbarea atitudinii statului faţă de agenţii economici locali. Dacă agenţii economici locali vor fi protejaţi şi ajutaţi să facă faţă provocărilor cu care se confruntă, vor apărea premise reale pentru: creştere economică reală (fiind astfel stopat declinul PIB); soluţionarea problemei deservirii deficitului bugetar şi a datoriei de stat; crearea locurilor de muncă noi şi bine plătite (ceea ce va opri exodul cetăţenilor peste hotare, astfel fiind stopată criza demografică) etc. Autorităţile nu trebuie să caute soluţii pentru fiecare din problemele grave cu care se confruntă ţara în parte – o astfel de abordare nu are cum să fie eficientă şi să genereze rezultatele aşteptate. Abordarea trebuie să fie una complexă, iar un prim pas care se impune este susţinerea, pe toate căile posibile (începând de la noi prevederi legislative şi terminând cu programe de stat, bazate pe viziuni concrete) a afacerilor autohtone. În acest caz, business-ul va deveni acea locomotivă care va scoate Republica Moldova din prăpastie şi îi va asigura un nivel adecvat de dezvoltare.
Mircea Baciu, antreprenor din Republica Moldova