
46 de elevi și eleve din 17 instituții de învățământ profesional tehnic din țară au participat la concursul național ,,Cel mai bun în Haute Couture”, ediția 2024.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Excelență în Industria Ușoară din Chișinău. Tinerii și-au testat competențele obținute pe parcursul anilor de studii. Cele mai inspirate creații au fost premiate de către Ministerul Educației și Cercetării.
Concursul a inclus cinci probe individuale, elaborate în conformitate cu programul de studii. Absolvenții au concurat la probele: ,,Cusătoreasa Profesionistă”, ,,Croitorul iscusit”, ,,Cusătorul dibaci”, ,,Modelarea constructivă a produselor vestimentare” și ,,Tehnologia Confecțiilor”.
Elevii care au obținut locurile I, II și III au primit din partea MEC premii bănești în valoare de 2 000 lei, 1 500 lei și respectiv 1 000 lei. Lista câștigătorilor poate fi accesată aici.
Competiția, ajunsă la cea de-a V-a ediție, are drept obiectiv schimbul de experienţă între instituțiile de învățământ privind pregătirea şi instruirea profesională a tinerilor și sporirea competenţelor profesionale a viitorilor absolvenţi din domeniul tehnologiilor textile.