Deputatul democrat, Eugeniu Nichiforciuc, a anunțat că a câștigat în instanța de judecată, în dosarul cu Serghei Cebotari, care l-a învinuit de contrabandă. Eugeniu Nichiforciuc a menționat că „este un lucru prost care se întâmplă în politica noastră”.
„Cetățenii iresponsabili, ca să denigreze o persoană, absolut nu se gândesc la consecințe, dar generează calomnii, pentru că au un scop, o indicație politică, că suntem concurenți politici. Măcar că dl. Cebotari nu mi-a fost concurent niciodată, nici politic, dar declarațiile pe care le-a făcut, cred că, aderând la Platforma DA, a vrut cumva să se manifeste, să fie luat mai în serios acolo. Când am auzit prima dată despre aceste minciuni, am fost sfătuit că trebuie să mă deprind, că așa-i în politică. Eu am acceptat această situație, am decis să ignor, să nu răspund. Însă, feciorul meu mai mare, văzând la TV aceste știri, m-a întrebat: Ce, ești contrabandist? Pentru mine asta a fost deja un semnal foarte clar că lucrurile trebuie schimbate și am atacat în judecată”, a povestit democratul, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Potrivit lui, azi deja este decizia irevocabilă. „A fost câștigată și prima și a doua instanță, iar la supremă nici nu au atacat-o oponenții. Mai grav este că în aceste judecăți, Cebotari nu s-a prezentat niciodată, nici cu un argument. Decizia care este astăzi e că trebuie să-și ceară scuze publice, să dezmintă și să-mi achite o amendă morală de 20 ori de 40 mii lei. Desigur că m-am refuzat de bani, să-i transfere la o casă de copii. Important este că mi-am păstrat numele, pentru că nu am fost implicat în scheme de contrabandă sau în acte de corupție. Am demonstrat, în primul rând, familiei că lucrurile pe care le fac, le fac pentru cetățeni, cu dăinuire de sine. Aportul meu în politică a fost apreciat de cetățenii din raionul Florești, unde am candidat direct, cu numele și familia mea, și am acumulat 43%. Este cea mai mare apreciere pentru mine și familia mea”, a conchis Nichiforciuc.
Dina Roșca