Adrian Balmuş, director financiar al companiei de construcţii „Lagmar-Impex”, a fost întrebat „care e cea mai bună investiţie pe care a făcut-o „Lagmar-Impex” până în prezent?”, informează PROVINCIAL.
„Poate că răspunsul meu o să vi se pară nu tocmai potrivit pentru un director financiar, dar consider că cea mai bună investiţie a companiei noastre, a conducerii, în cei mai bine de 20 de ani de activitate pe piaţa Republicii Moldova este investiţia în oameni, în echipă, în profesionalismul angajaţilor şi colaboratorilor. Fiind profesionişti, ei au asigurat succesul celorlalte investiţii ale noastre. Şi, desigur, nu pot trece cu vederea investiţiile făcute de „Lagmar” în calitate, aspect la care m-am referit şi mai devreme. Noi niciodată nu ne permitem să facem economii din contul calităţii şi ne bucură faptul că beneficiarii finali ai proiectelor noastre sesizează şi apreciază acest lucru”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru Oficial.md.
Adrian Balmuș a subliniat că, „calitatea şi profesionalismul au devenit veritabile cărţi de vizită, care definesc „Lagmar-Impex”, făcând compania deosebită şi apreciată.