Candidatul la alegerile parlamentare din 24 februarie, Chiril Gaburici a vizitat Societatea pe Acţiuni „NUFĂRUL”, unde a purtat o discuție productivă cu angajații și conducerea întreprinderii, despre activitatea și problemele pe care aceștia le întâmpină în procesul de muncă.
„Guvernarea a creat oportunități și facilități pentru antreprenori, precum și a simplificat procedurile de inițiere și dezvoltare a afacerilor, pentru a face viața businessului mai confortabilă. Iar pentru ca aceste reforme să continue, treuie să muncim împreună la înfăptuirea lor. Prin implicare și eforturi comune vom obține o Moldovă prosperă, cu o stabilitate politică şi socială, care susține companiile de stat şi private”, a menționat Chiril Gaburici.
În cadrul discuțiilor, conducerea și angajați întreprinderii s-au expus pozitiv față de reformele realizate în domeniul economic și inițiativele lansate pentru a simplifica și eficientiza activitatea agenților economici.
Fondată în anul 1994 pe baza ÎPCA „SPERANŢA”, succesoare a Asociaţiei Republicane „CURĂŢĂTORIA CHIMICĂ”, „NUFĂRUL”S.A. a stat la baza pieţii serviciilor de curăţare chimică şi spălat din Republica Moldova. Începând cu anul 2010 „NUFĂRUL”S.A. a implementat Sistemul de Management al Calității ISO:9001-2008. De asemenea, „NUFĂRUL”S.A. colaborează cu parteneri precum, Kreussler, SEITZ , Ecolab, Fenice, Firbimatic, ITALCLEAN, Electolux şi alții lideri renumiţi de pe piaţa producătorilor de utilaje şi a tehnologiilor pentru întreţinerea şi finisarea hainelor.
Dina Roșca