În urma alegerilor locale care s-au desfășurat duminică, 29 mai, candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor la funcția de primar au câștigat în două din cele opt sate. Valentina Bejenaru a acumulat 64% din voturile alegătorilor din satul Moara de Piatră, raionul Drochia, iar pentru Victor Tăbârță au votat 91% dintre alegătorii din satul Zăicani, raionul Râșcani.
În același timp, candidatul BCS Valeriu Covalciuc a obținut 41% dintre voturile alegătorilor din satul Zastânca, raionul Soroca. Astfel, peste două săptămâni, acesta va concura pentru fotoliul de primar în turul doi.
Concurentul său va fi candidatul partidului „Șor”, care a fost susținut la alegerile de ieri de către 20 la sută dintre alegători.
Actualmente, reprezentanții Partidului Socialiștilor conduc peste 200 de primării din localitățile rurale și de 20 raioane din toată țara, inclusiv 3 din Autonomia Găgăuză.
Amintim că, începând cu ziua de 24 februarie, administrațiile locale conduse anume de către socialiști, s-au aflat și continuă să fie pe prima linie de primire și acordare a asistenței refugiaților ucraineni.
Remarcăm faptul că administrațiile locale, care au depus toate eforturile pentru a gestiona fluxul de refugiați, oferind asistență maximă oamenilor din contul bugetelor locale și a contribuției personale a cetățenilor de rând, s-au confruntat cu un deficit colosal de finanțe și până în prezent, nu au primit ajutor din partea administrației centrale.