Candidata Partidului Politic „ȘOR” la funcția de președinte, Violeta Ivanov, pe o rețea socială, comunică despre deplasările în teritoriu în cadrul campaniei electorale, informează PROVINCIAL.
În satul Tabăra, raionul Orhei, candidata spune că a fost întâmpinată cu brațele deschise și cu sute de întrebări și propuneri. „M-am convins încă o dată ce oameni minunați locuiesc în țara noastră și ce mare păcat este să-i lăsăm să plece peste hotare, fără să le creăm aici condiții demne de trai. Mai ales că nici nu cer multe – salarii și pensii decente, infrastructură modernă și o altă atitudine din partea autorităților. Am discutat punctual programul meu „Moldova 2024” și ne-am convins că toate aceste cerințe se conțin în el și sunt propuse acțiuni concrete pentru realizarea fiecăreia. Cei din Tabăra au încredere în mine și în echipa „ȘOR” pentru că s-au convins deja că echipa noastră se ține mereu de cuvânt. Le mulțumesc încă o dată pentru primire și pentru discuțiile utile și sper din tot sufletul să reușesc să mai trec prin Tabăra până la alegerile prezidențiale”, declară Ivanov, pe Facebook.
La Isacova, Orhei, Ivanov spune că a avut un dialog constructiv cu oamenii. „I-am informat despre programul electoral „Moldova 2024” și obiectivele pe care ni le propunem în următorii patru ani. Ne propunem să dezvoltăm serviciile sociale, să impulsionăm economia, să punem în aplicare mai multe proiecte de infrastructură și să redăm oamenilor speranța că Moldova poate renaște. Întâlnirea de la Isacova m-a convins încă o dată că oamenii așteaptă de la cei care îi conduc proiecte și lucruri palpabile. I-am asigurat că echipa noastră va continua faptele bune în țară și va munci cu mai multă determinare pentru schimbarea lucrurilor în bine în țara noastră. Moldova merită schimbări”, adaugă candidata.
Cu locuitorii orașului Glodeni, Violeta Ivanov spune că a discutat despre problemele cu care ei se confruntă. „Am analizat împreună care ar fi soluțiile pentru a îmbunătăți viața în raion. Am ajuns împreună la concluzia că în raion trebuie reactivată activitatea unor agenți economici din industria prelucrătoare. Anterior, în orașul Glodeni au funcționat câteva fabrici puternice, dar care, din păcate, și-au sistat activitatea. Este vorba de Fabrica de uleiuri eterice, care producea uleiuri de levănțică, trandafir, salvie și mentă; de Fabrica de Conserve din Glodeni, care a fost distrusă, și de Fabrica de zahăr din Glodeni, care staționează de câțiva ani, dar care poate fi repusă în funcțiune. Le-am spus glodenenilor că programul prezidențial „Moldova-2024” al echipei noastre prevede construirea fabricilor de conserve în toate raioanele unde va fi nevoie. Asemenea agenți economici ar asigura oamenii cu locuri de muncă și ar impulsiona și dezvolta economiile locale. Locuitorilor de la Glodeni le-am spus că un alt potențial puternic al raionului sunt monumentele naturii, unele unice în spațiul european și chiar mondial. Acest potențial trebuie valorificat prin dezvoltarea industriei turismului în raionul Glodeni”, a precizat Ivanov.
Ce ține de comuna Cuhnești, raionul Glodeni, candidata spune că a revenit în această comună cu drag, după ce acum câteva luni aici a inaugurat primul în țară teren de joacă pentru copii, amenajat în cadrul proiectului inițiat de Ilan Șor „Câte un teren de joacă pentru fiecare sat”. „Le-am vorbit cuhneștenilor despre obiectele programului nostru prezidențial „Moldova 2024” pe care intenționăm să-l implementăm alături de harnica echipă a Partidului „ȘOR”. Am discutat despre problemele de la Cuhnești. Cu oamenii de aici am ajuns la înțelegerea că ele pot fi soluționate în comun, sprijinindu-ne reciproc”, a spus Ivanov.
Candidata Ivanov a discutat și cu locuitorii orașului și raionului Edineț. „De fapt, cam aceleași ca peste tot – lipsa locurilor de muncă, sau salarii mizere, infrastructură practic inexistentă, drumuri impracticabile. În sec. XXI, jumătate din localitățile raionului Edineț nu sunt conectate la rețeaua de gaz. Despre apă și canalizare nici nu mai vorbim. Iar la Edineț, un metru cub de apă costă în jur de 40 de lei!!! Și e de proastă calitate. Asta în condițiile în care e la o „azvârlitură de băț” de Prut. Am discutat cu cetățenii și programul „Moldova-2024”. Am întrezărit speranța în ochii lor că lucrurile se pot schimba în toată țara, așa cum s-au schimbat la Orhei. Le-am dat asigurări că anume așa și se va întâmpla dacă echipa noastră va obține încrederea cetățenilor și va implementa programul nostru prezidențial”, a spus Ivanov.
În câteva localități din raioanele Glodeni și Edineț, candidata spune că s-a întâlnit cu oamenii și a discutat despre problemele lor și cum acestea pot fi soluționate. „Le-am prezentat cetățenilor programul electoral „Moldova-2024” în care se regăsesc mai multe soluții la problemele cu care se confruntă țara. I-am asigurat pe oameni că echipa noastră e hotărâtă să renască țara, așa cum a făcut la Orhei, Taraclia, așa cum face în cele peste 60 de primării conduse de reprezentanții Partidului „ȘOR””, declară Ivanov.
„Și în satul Trinca din raionul Edineț, unde ieri seara am avut o întâlnire cu sătenii, oamenii au fost de acord că programul „Moldova-2024” răspunde la toate provocările actuale și oferă răspunsuri clare și exacte. Locuitorii din Trinca au încredere în echipa noastră, pentru că am demonstrat prin fapte cum vom implementa proiectele și inițiativele de la Orhei la nivelul întregii țări. Mă bucur mult că primarul localității, care face parte din echipa noastră a construit șase treceri pietonale iluminate cu roșu strident. Astfel, la Trinca, pietonii, în special copiii, vor putea traversa strada mai în siguranță. Așa vrem să renaștem întreaga Moldovă, pornind de la proiecte mici, dar necesare oamenilor și culminând cu reforme de anvergură”, a conchis candidata.
Doina Secrieru