În scopul promovării modului sănătos de viaţă şi susţinerii tinerilor iubitori şi practicanţi ai sportului, îndeosebi ai tenisului de masă, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, or. Strășeni, s-a desfășurat Campionatul deschis al raionului Strășeni la tenis de masă, organizat și susținut financiar de Secția cultură, turism, tineret și sport.
Campionatul deschis al raionului Strășeni la tenis de masă și-a desemnat câștigătorii ediției XI printre cadeți, juniori și seniori, conform celor 5 categorii.
În cadrul Campionatului au participat jucători din raionul Strășeni, Orhei, Călărași și Ialoveni.
Locurile de frunte au fost ocupate de discipolii doamnei Natalia Troian, organizatoare a campionatului, antrenoare de tenis, campioana Moldovei la tenis de masă, și ai domnului Troian Tudor, antrenor de tenis de masă, profesor de educație fizică.
De asemenea, a fost menționat cel mai tânăr, dar și cel mai vârstnic jucător, Oca Leonid – 73 ani și Lipovan Robert – 7 ani.