
Astăzi, 9 aprilie, primara municipiului Soroca, Lilia Pilipețchi, alături de primarii din raion și reprezentanții serviciilor desconcentrate, au participat la o sesiune de informare „Decid cu Integritate – Aleg cu Responsabilitate”. Evenimentul desfășurat de către Centrul Național Anticorupție (CNA), care este o inițiativă menită să promoveze transparența și responsabilitatea în procesul electoral din Republica Moldova.
Obiectivele campaniei „Decid cu Integritate – Aleg cu Responsabilitate” sunt creșterea conștientizării cetățenilor cu privire la riscurile corupției electorale, întărirea colaborării dintre instituțiile statului, societatea civilă și mass-media pentru prevenirea și combaterea fraudelor electorale, informarea și instruirea agenților publici cu privire la integritatea în procesul decizional și electoral.
Articolul 47/1 a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție. Astfel, potrivit Codului Contravențional, ”coruperea electorală pasivă” prevede amenzi de la 25 de mii de lei până la 37,5 mii de lei per caz, iar până în prezent, CNA a aplicat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă.
Campania este implementată cu sprijinul Cancelariei de Stat la nivel central, dar și oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, aparatului președinților de raioane, primăriilor localităților din raioane, consiliilor raionale și locale, instituțiilor de învățământ, instituțiilor media locale.