
Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat, începând cu luna mai, campania de informare „Cunoaște-ți dreptul electoral”. Această inițiativă vizează informarea publicului larg cu privire la modificările recente ale legislației electorale și la diverse aspecte legate de organizarea Alegerilor Parlamentare din toamna anului 2025.
În cadrul acestei campanii, în data de 29 mai, a avut loc o întrunire în Sala Mică a Palatului Raional de Cultură „Nicolae Lupov” din orașul Rezina. Evenimentul a fost deschis de vicepreședintele raionului Rezina, domnul Valentin Rotari, alături de reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, domnul Mircea Catîrău și doamna Valentina Scobici, precum și de președintele Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Rezina, domnul Ruslan Socol.
La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelurile I și II, inclusiv primari și secretari ai consiliilor locale din raion.
Participanților la ședință le-au fost prezentate detaliile organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din 2025. Discuțiile au vizat atribuțiile fundamentale ale parlamentului, procesul de înregistrare prealabilă, importanța Registrului de Stat al Alegătorilor și gestionarea listelor electorale. Un accent deosebit a fost pus pe aplicația online destinată înregistrării cetățenilor moldoveni aflați în străinătate și pe procedura votului prin corespondență. De asemenea, s-au abordat subiecte precum certificarea funcționarilor electorali și alte teme relevante. Întâlnirea a inclus și o analiză a experiențelor din alegerile anterioare, cu scopul de a identifica și evita eventualele erori în viitor.