Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a venit cu o reacție privind acțiunea Cancelariei de Stat de a anula decizia Primăriei Chișinău privind majorarea tarifelor la transportul public, informează PROVINCIAL.
CALM consideră că autoritatea de control a acționat în exces și cea mai bună soluție ar fi o înțelegere amiabilă între părți prin retragerea acțiunii în anulare, adică în spiritul raporturilor de colaborare între APC și APL prevăzute expres de lege.
„CALM constată că activitatea tuturor APL, inclusiv a autorităților mun. Chișinău este garantată prin prisma autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice (descentralizării administrative) ca principii constituționale și internaționale (Constituția R. Moldova (art.209) și Carta Europeană a Autonomiei Locale din 15.10.1985).
În afară de aceasta, Legea 436/2006, art.29 (2) stipulează expres: „Primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă, exercită și alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare sau delegate/încredințate de consiliul municipal. Altfel spus, primarul este obligat să execute aceasta, dar și alte decizii ale Consiliului Municipal.
De asemenea, CALM amintește că transportul public este competența autorităților locale (în cazul de față a celor din mun. Chișinău) însă, autoritatea de control, prin interpretări și alegeri selective a prevederilor normative, comite o ingerință în activitatea APL, sugerând indirect ce trebuia să facă consiliul și ce trebuia să facă primarul general.
De fapt, în cazul dat, autoritatea locală deliberativă (Consiliul local) a stabilit regulile în domeniul transportului public de pasageri (art. 4 din Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă stabilește că transportul public este un domeniu propriu (descentralizat) al APL), iar primarul (autoritatea locală executivă) le-a aplicat nemijlocit, reieșind din decizia Consiliului Municipal.
Din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 136/2016 privind statutul municipiului Chișinău desprindem că „Consiliul municipal are drept de inițiativă și decide, în condițiile legii, în toate problemele de interes local în teritoriul orașului Chișinău și în cele de interes municipal – în teritoriul municipiului, cu excepția problemelor ce țin de competența altor autorități publice.”. Conform art. 15 alin. (2) din aceiași lege „Primarul general, în calitatea sa de autoritate publică executivă, exercită și alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare sau delegate/încredințate de consiliul municipal”, se spune în Declarația CALM.
CALM constată că actele respective sunt adoptate în limitele prevederilor și standardelor privind funcționarea APL, inclusiv aplicarea instituției delegării permise de lege și ca element indisolubil al autonomiei.
CALM consideră că autoritatea de control a acționat în exces și cea mai bună soluție ar fi o înțelegere amiabilă între părți prin retragerea acțiunii în anulare, adică în spiritul raporturilor de colaborare între APC și APL prevăzute expres de lege.