
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii din Chișinău, au destructurat activitatea unei grupări specializate în racolarea persoanelor pentru transportarea și plasarea drogurilor în ascunzișuri pe teritoriul Republicii Moldova, al Uniunii Europene și al țărilor CSI.
În cadrul investigațiilor, desfășurate timp de două luni, autoritățile au documentat activitatea unui cetățean străin de 42 de ani care, în ultimele patru luni, a închiriat în Chișinău un spațiu pe care l-a transformat în „call center”.
Suspectul recruta operatori prin anunțuri care nu specificau natura activității. Odată ajunși la centru, aceștia erau instruiți să desfășoare activități prin aplicația Telegram de transportare a drogurilor, fiind amenințați cu violență dacă divulgă informații legate de activitatea infracțională.
Operatorii erau remunerați cu 200 de euro pe săptămână și primeau prânz gratuit, livrat personal de organizator pentru a nu compromite locația.
La 10 februarie, în urma perchezițiilor efectuate de ofițerii antidrog, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au fost identificați 10 operatori cu vârste cuprinse între 28 și 48 de ani și organizatorul grupării. Au fost ridicate zeci de calculatoare, laptopuri, telefoane mobile și un video registrator.
În urma demersurilor procurorilor, 7 suspecți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar unul pentru 20 de zile în arest preventiv. Dacă vinovăția organizatorului va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de 5 la 10 ani de închisoare.


















