Proiectele noului Cod al transportului feroviar și cel privind crearea Autorității Feroviare au fost votate, astăzi, de Parlament, în prima lectură.
Proiectul Codului transportului feroviar a fost elaborat de Guvern.
În opinia autorilor, implementarea acestuia va elimina monopolul Întreprinderii de Stat ”Calea Ferată din Moldova” pe piața serviciilor feroviare. Astfel, infrastructura feroviară va aparține în continuare statului, iar serviciile de tracțiune, transport pasageri și marfă vor putea fi prestate de operatori privați.
Cu excepția unor prevederi, Codul ar urma să intre în vigoare la expirarea termenului de 24 de luni de la data publicării.
Proiectul de modificare Legii privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător și Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător prevede crearea Autorității Feroviare. Aceasta va avea obligația să emită următoarele acte permisive: Autorizație de transport feroviar, Certificat de siguranță pentru întreprinderi feroviare și Autorizație de siguranță pentru administratorul infrastructurii.
Ambele proiecte au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
Cristina Pendea