În incinta sălii de şedinţe a primăriei Strășeni, astăzi, au avut loc audieri publice privind bugetul municipiului, pentrul anul 2020, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat al primăriei Strășeni, celor prezenţi în sală le-au fost prezentate proiectele privind taxele locale şi bugetul comunităţii, care se estimează la 52 mln 454 mii 900 lei, sinteza veniturilor şi cheltuielile bugetului conform clasificaţiei funcţionale şi program, lista proiectelor de investiţii capitale, precum şi a proiectelor finanţate din surse externe pentru anul 2012.
Suplimentar, cetăţenii au avut posibilitatea să se expună asupra domeniului prioritar de investiţie pentru anul 2020, în răspunsurile lor prevalând construcţia drumurilor, a sistemului de canalizare, a staţiei de epurare şi mărimea taxelor locale.
În cadrul Audierilor Publice au fost prezenţi agenţi economici, consilieri municipali, managerii instituţiilor preşcolare, asociaţii obşteşti, societatea civilă.
Doina Munteanu