De la lansarea Recensământului populației și locuințelor (RPL), din ziua de 8 aprilie curent până în prezent, au fost recenzate peste 2,3 milioane de persoane (cu și fără reședință obișnuită) și peste 1,5 milioane de locuințe (ocupate, secundare și neocupate).
“Adresăm mulțumiri tuturor persoanelor, care deja au participat la recensământ, onorându-și obligațiile prevăzute în Legea 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor, manifestând deschidere, cooperare și spirit civic în procesul de recenzare, prin furnizarea datelor necesare pentru analiza situației actuale și dezvoltarea durabilă a țării,” spune BNS.
Conform planului de desfășurare a lucrărilor de recensământ, în primele două luni de recenzare sarcina pusă în fața personalului de recensământ a fost de a identifica și vizita toate locuințele din localitățile țării și de a colecta date despre locuințe și persoanele care locuiesc în acestea la data de referință a RPL – 8 aprilie a.c. Cea mai mare parte a recenzorilor au realizat deja acest obiectiv important, recenzând locuințele și locuitorii din sectoarele de recensământ atribuite acestora.
Informăm că, perioada rămasă până la finele recenzării – data de 7 iulie curent, este destinată finalizării procesului de recenzare, inclusiv pentru:
- Efectuarea vizitelor repetate la locuințele care încă nu au fost cuprinse de recensământ, în special în municipiul Chișinău, precum și în alte localități în care încă nu toată populația a fost recenzată din varii motive, în special fiindcă:
- nu au fost de găsit locatarii, inclusiv la vizitele repetate ale recenzorilor și/sau persoanele la locuințele vizitate de către recenzori nu au luat legătura cu aceștia pentru a stabili data/ora recenzării,
- persoanele care au fost contactate efectiv de recenzori, dar încă nu au fost disponibile pentru a fi recenzate etc.
- Verificarea statutului ocupațional al locuințelor pentru asigurarea că nu au fost trecute cu vederea locuințele efectiv ocupate.
- Realizarea altor activități de asigurare a calității și bunei acoperiri a locuințelor și persoanelor care sunt subiecte ale recensământului, cu utilizarea diverselor surse de date disponibile.
Astfel, Biroul Național de Statistică (BNS) face un apel către locuitorii țării care nu au participat încă la recenzare de a lua legătura cu recenzorii (conform datelor de contact din înștiințările distribuite de recenzori persoanelor care nu au fost de găsit la domiciliul acestora), pentru a fixa data și ora interviurilor în termene proxime.
Persoanele care nu dispun de contactele recenzorului responsabil de sectorul de recensământ unde este locul de trai al acestora pot stabili contactul cu acesta prin una din următoarele modalități:
- Să completeze formularul de pe site-ul web oficial al BNS la adresa https://bit.ly/4c5p15k cu informația necesară, pentru a fi contactate de recenzor în vederea stabilirii datei și orei recenzării,
SAU
- Să transmită un mesaj la adresa de email rpl2024@statistica.gov.md, oferind informația despre adresa de domiciliu
SAU
- Să telefoneze la Linia Verde 0800 800 24 (apel gratuit).
Amintim că, conform art. 7 (2) al Legii nr. 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor participarea la recensământ este obligatorie. Persoanele care vor refuza să participe la recenzare sau vor furniza date incomplete și/sau eronate în cadrul recenzării sunt pasibile de răspundere contravențională în conformitate cu art.330 și art. 419 din Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008, cu aplicarea amenzii în mărime de la 1000 până la 2500 de lei.