
Pe 11 mai 2025, Biblioteca Publică Raională ,,Valeriu Matei” din orașul Leova, a fost gazda primei ediții a Festivalului Cărții pentru Copii și Adulți, desfășurat sub inspiratul motto: „Cartea este felinarul care îți luminează drumul în viață.” Evenimentul a reunit iubitori ai lecturii de toate vârstele într-un cadru emoționant, plin de inspirație și vibrație culturală.
Președintele raionului, Nicolae Popa și vicepreședintele, Nicolae Prițcan, au salutat inițiativa organizării festivalului, apreciind implicarea Bibliotecii Publice Raionale ,,Valeriu Matei”, în promovarea lecturii și a valorilor culturale.
„Lectura este una dintre cele mai sigure căi de dezvoltare personală și intelectuală. Prin acest festival, demonstrăm că raionul Leova nu este doar un spațiu geografic, ci și un centru viu de cultură și educație. Susținem cu toată convingerea asemenea inițiative care aduc împreună generații și cultivă dragostea pentru carte”, a declarat președintele raionului Leova, Nicolae POPA.
Festivalul a debutat cu un recital de poezie dedicat Anului Eminescu, urmat de sceneta „Cartea și telefonul”, interpretată cu sensibilitate de membrii clubului de lectură Smărăndița din cadrul Bibliotecii pentru copii. Aceste momente artistice au transmis un mesaj actual și profund despre rolul esențial al lecturii într-o societate dominată de tehnologie.
Printre invitații speciali s-au numărat personalități marcante din lumea literară și artistică din Republica Moldova și România:
- Ana Onică – scriitoare
- Vitalie Răileanu – poet și critic literar
- Paul Celmare – tenor (România)
- Ludmila Sochircă – scriitoare
- Nicu Stancu – poet (Iași)
- Valeriu Mocanu – cantautor
- Mihai Savin – poet (Iași)
Publicul s-a bucurat de lecturi publice, expoziții de carte, momente muzicale și discuții interactive, toate evidențiind impactul profund al lecturii în formarea intelectuală și culturală a indivizilor.
Ediția inaugurală a Festivalului Cărții pentru Copii și Adulți, a fost un adevărat manifest pentru promovarea lecturii și a valorilor culturale, oferind un spațiu de dialog și inspirație pentru generațiile tinere și adulte deopotrivă. Acest demers promite să devină o tradiție în peisajul cultural local, punând în valoare puterea cărții de a uni comunități.