Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) se opune categoric și consecvent gestionării treburilor statului într-o continuă stare de urgență.
“Maia Sandu și PAS demonstrează un cinism absolut și o lipsă de respect față de normele și legile existente, față de opinia publică, comentariile și criticile aduse guvernării de opoziție și experți.
Pentru un asemenea comportament ei au fost deja sancționați în cadrul alegerilor locale generale.
Dar regimul continuă să se comporte autoritar, ceea ce va duce inevitabil la prăbușirea Maiei Sandu și a partidului său”, a declarat Vlad Batrîncea, șeful fracțiunii parlamentare a BCS.
Potrivit spuselor sale, pe lângă faptul că o serie de decizii luate de Comisia pentru Situații Excepționale depășesc mandatul aprobat de Parlamentul Republicii Moldova, acestea încalcă în mod direct Constituția țării și normele juridice internaționale. O serie de decizii dăunează direct intereselor Republicii Moldova.
“Toate deciziile adoptate în timpul stării de urgență vor fi revizuite și reexaminate, iar cei implicați – vor fi atrași la răspundere penală.
În cadrul ședinței Parlamentului de vineri, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor va prezenta un nou proiect de hotărâre privind anularea imediată a stării de urgență”, a conchis deputatul.