
Echipa SAMU Drochia a intervenit prompt într-un caz de urgență majoră, în care viața unui pacient era pusă în pericol iminent. La data de 22 martie, ora 10:51, a fost solicitată ambulanța pentru un bărbat de 38 de ani pe motivul solicitării ,,inconștient”.
Echipa AMU a ajuns la locul solicitării în aproximativ 5 minute de la primirea apelului și a stabilit că se afla în stare critică, în stop cardio-respirator. Imediat, la ora 10:58 au fost inițiate manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, conform protocoalelor în vigoare.
Intervenția a fost una complexă, manevrele de resuscitare fiind efectuate continuu atât la locul solicitării, cât și pe parcursul transportării asistate către instituția medicală spitalicească. Datorită profesionalismului și intervenției rapide a echipei AMU, acțiunile salvatoare s-au soldat cu succes.
La ora 11:14, pacientul a fost transmis specialiștilor din cadrul IMSP Spitalul raional Drochia pentru continuarea tratamentului specializat în condiții de staționar.



















