Directorul adjunct al Întreprinderii de Stat Poșta Moldovei a fost reținut, în această dimineață, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție într-un dosar în care este bănuit de abuz de serviciu. Funcționarul a fost escortat pentru audieri și va rămâne în custodia CNA pentru următoarele 72 de ore, transmite PROVINCIAL.
Potrivit datelor preliminare ale anchetei, în perioada mai-iunie 2021, factori de decizie de la Poșta Moldovei, având o înțelegere prealabilă cu două companii, ar fi încheiat mai multe contracte fictive de prestare a serviciilor în domeniul IT, chiar dacă întreprinderea beneficia de aceleași servicii, conform unui contract încheiat cu o altă companie în domeniu. Pentru a evita licitația publică, aceștia ar fi perfectat contractele ca achiziții de valoare mică, suma totală a acestora fiind de 229 000 de lei. Astfel, funcționarii ar fi gestionat resursele materiale și financiare publice contrar destinației lor, prejudiciind bugetul de stat în proporții mari.
În vederea acumulării materialului probator, au fost efectuate mai multe percheziții la biroul de serviciu și domiciliul actualului vicedirector și la domiciliul fostului director de la Poșta Moldovei. Percheziționate au fost și oficiile celor doi agenți economici contractați fictiv. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe probe care urmează a fi anexate la dosar.
Pentru abuz de putere sau de serviciu, legislația națională prevede o pedeapsă de până la 7 ani de detenție sau amendă de până la 117 500 de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Cristina Pendea