Se prelungește circulația transportului public în municipiul Bălți conform unui regim special pe toată perioada declarării stării de urgență. O astfel de decizie s-a luat la ședința Comisiei pentru situații excepționale a municipiului Bălți.
Astfel, s-a decis:
– se prelungește pe toată durata stării de urgență regimul special al circulației transportului public pe tot teritoriul municipiului Bălți, stabilit prin decizia nr. 6 din 27.03.2020 a Comisiei pentru situații excepționale a municipiului Bălți, după cum urmează:
- în orele matinale 6:00 – 10:00;
- în orele de seară 16:00 – 19:00.
– primarul municipiului Bălți va asigura numărul necesar al unităților de transport pentru executarea regimului special al circulației transportului public;
– Unitatea Militară 1003 a Inspectoratului General de Carabinieri va asigura prezența unui colaborator în fiecare stație de transport, în vederea monitorizării permanente a numărului de pasageri și întreprinderea măsurilor necesare pentru prevenirea supraaglomerării și menținerea distanței sociale în fiecare unitate de transport;
– Inspectoratul de Poliție Bălți și Regimentul de Patrulare „Nord” vor asigura respectarea regimului special al circulației transportului public și vor aplica sancțiuni în privința agenților economici care nu respectă acest regim;
– se recomandă angajatorilor care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Bălți al căror început și sfârșit al programului de lucru nu coincide cu regimul special al transportului public să asigure transportarea angajaților la/de la locul de muncă.
Doina Secrieru