
Astăzi, 4 iunie 2025, Primăria municipiului Bălți a fost gazda uneia dintre sesiunile de informare desfășurate în cadrul Campaniei naționale „Cunoaște dreptul tău electoral”, organizată de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, ai instituțiilor desconcentrate, partidelor politice, ONG-urilor, funcționari electorali și alegători din municipiu.
Potrivit autorităților, la eveniment a fost prezent vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, care a abordat teme esențiale legate de integritatea procesului electoral, cu accent pe combaterea corupției electorale și a finanțării ilegale a partidelor politice și campaniilor electorale. Domnia sa a subliniat rolul informării corecte și al implicării civice active pentru garantarea unor alegeri libere și corecte.
Totodată, la eveniment a participat și Svetlana Colesnic, președinta Consiliului Electoral de Circumscripție municipale Bălți nr. 2, care a accentuat importanța pregătirii corespunzătoare a alegerilor la nivel local.
În deschiderea evenimentului, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a adresat un mesaj de salut participanților, evidențiind importanța alegerilor într-o societate democratică: „Alegerile libere și corecte sunt temelia unui stat de drept. Este esențial ca fiecare cetățean să cunoască procedurile electorale și să-și exercite dreptul de vot în mod informat. Primăria municipiului Bălți susține pe deplin astfel de inițiative care contribuie la consolidarea democrației în Republica Moldova.”
Campania de informare „Cunoaște dreptul tău electoral” a ajuns în acest an la a treia ediție și este desfășurată în parteneriat cu Asociația Promo-LEX și Inspectoratul General al Poliției. Evenimentele includ discuții publice și sesiuni de întrebări-răspunsuri cu experți electorali, contribuind la o mai bună înțelegere a legislației și procedurilor electorale.