Deputatul și candidatul Partidului Politic „Șor” la Primăria de Bălți, Marina Tauber a prezentat declarația de avere și interese personale, informează PROVINCIAL.
În perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, Marina Tauber a declarat venituri din: salariul de la Parlamentul RM – 104945,84 lei, pentru anul 2019 și 210820,94 lei, pentru anul 2020, compensații – 46841,25 lei, pentru anul 2019 și 174130 lei, pentru anul 2020, indemnizație – 24399,39 lei, pentru anul 2019 și 68575 lei, pentru anul 2020, compensație de la Primăria Orhei – 500 lei pentru anul 2019, ziua de naștere – 15000 Euro – anul 2019 și 12000 Euro, 5000 USD – anul 2020.
Marina Tauber a indicat un apartament dobândit în 2007, cu suprafața de 72,8 m.p., cu valoarea de 496027 lei, precum și o altă avere imobilă, dobândită în 2020, cu suprafața de 119,8 m.p.
Tauber a declarat și un autoturism Toyota VW Passat, fabricat în 2018, dobândit în 2019, cu valoarea de 18500 EUR.
Totodată, deputatul a declarat un set de cercei și inel Boucheron, dobândit în 2020, cu valoarea de 6000 Euro, cercei Van Cleef, obținuți în 2020 și un ceas Rolex dobândit în 2019.
Ea deține 4,6% acțiuni la BC Unibank SA, tipul de activitate – instituție financiară, valoarea de cumpărare – 17922043,02 lei, 51% acțiuni la SRL Play Inn, tipul de activitate – activitate economică, valoarea de cumpărare – 1071 lei.
De asemenea, Tauber a indicat două credite: unul contractat în 2019, scadent la 2022, suma inițială – 900000 lei, al doilea contractat în 2020, scadent la 2024, suma inițială – 850000 lei.
La capitolul interese personale, Marina Tauber a indicat că este vicepreședinte al Partidului Politic „Șor”.
Cristina Jicol