Astăzi, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, a avut loc o ședință operativă cu participarea reprezentanților instituțiilor cu responsabilități în gestionarea și prevenirea pestei porcine africane. Discuțiile s-au axat pe analiza evoluției focarelor și pe identificarea unor măsuri suplimentare necesare pentru a preveni extinderea virusului.
În prezent, sunt confirmate 15 focare la nivel național, toate fiind localizate în gospodării casnice. Deși, la această etapă, nu există cazuri raportate în ferme, riscul ca virusul să ajungă în sectorul profesional reprezintă o amenințare majoră pentru siguranța alimentară a țării.
Fermierii avertizează că pesta porcină africană este cea mai gravă boală din sectorul zootehnic, în condițiile în care nu există un vaccin, iar singurele măsuri eficiente rămân prevenția, controlul strict și respectarea regulilor de biosecuritate.
În cadrul ședinței, participanții au subliniat necesitatea unui control mai riguros al piețelor agroalimentare și al activităților comerciale din proximitatea acestora, pentru a împiedica vânzarea ilegală de animale și produse de origine animală. Instituțiile de control vor efectua verificări inopinate pentru a depista eventualele nereguli, iar posturile fiscale vor intensifica măsurile de monitorizare pentru a preveni introducerea ilegală a cărnii și produselor din carne din alte regiuni. În paralel, s-a convenit asupra necesității instituirii unui control mai riguros pentru identificarea și stoparea transportului neautorizat de porcine, o practică defectuoasă care a constituit una din principalele cauze de răspândire a virusului în diverse regiuni ale țării.
Un alt punct important al discuțiilor a fost evaluarea stării de sănătate a populației de mistreți. Specialiștii au remarcat că animalele infectate tind să se retragă și să se ascundă în zone izolate, ceea ce poate complica detectarea focarelor.
O altă problemă identificată a fost nerespectarea numărului maxim admis de animale în gospodăriile casnice. În acest sens, s-a decis întreprinderea unor acțiuni sporite de control și de informare care să asigure respectarea reglementărilor existente și să reducă riscurile de propagare a bolii în mediul rural. De asemenea, s-a reiterat importanța crotalierii și înregistrării animalelor, o măsură esențială pentru asigurarea trasabilității porcinelor și pentru acordarea despăgubirilor în cazul depistării unor focare.
În acest context, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare face un apel către toți crescătorii de porci, fie că este vorba de ferme sau de gospodării casnice, să respecte cu strictețe regulile de biosecuritate. Este esențial ca toți proprietarii de porcine să crotalieze și să înregistreze animalele, să respecte normele sanitar-veterinare și să evite transportul și comercializarea neautorizată a acestora. De asemenea, hrănirea porcilor cu resturi alimentare trebuie evitată, iar cerealele recoltate trebuie păstrate minimum 60 de zile înainte de a fi introduse în alimentația animalelor. Orice suspiciune de boală trebuie raportată de urgență medicilor veterinari sau autorităților competente.
Ignorarea măsurilor de biosecuritate sau nerespectarea reglementărilor existente poate amplifica răspândirea virusului și poate afecta grav atât crescătorii de porci, cât și industria alimentară.