Ministerul Sănătății împreună cu partenerii săi, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova și UNICEF Moldova, marchează Săptămâna Europeană a Imunizării, prin aducerea în prim plan a importanței vaccinurilor pentru protejarea persoanelor, de toate vârstele, împotriva mai multor boli.
„Vaccinurile au salvat viața mai multor copii, decât orice altă intervenție medicală. Implementarea Programului Național de Imunizări a asigurat realizarea obiectivelor de menținere a Republicii Moldova ca țară liberă de poliomielită, eliminarea durabilă a cazurilor de boli infecțioase periculoase, precum difterie, tetanos, rubeolă și rubeolă congenitală, hepatită virală B la copii și scăderea numărului de cazuri de tuse convulsivă, oreion și rujeolă”, a declarat Svetlana Nicolaescu, secretar de stat al Ministerului Sănătății, în cadrul conferinței de presă organizată în contextul Săptămânii Europene a Imunizării (SEI).
În cadrul conferinței de presă au fost onorați lucrătorii din domeniul sănătății publice și medicii pentru eforturile de a promova obiectivul „O viață lungă pentru toți”, tema SEI din acest an.
„În Săptămâna Europeană a Imunizării apreciem încă o dată eforturile tuturor oamenilor de știință, autorităților și partenerilor depuse la implementarea Programului Național de Imunizări. OMS continuă să ofere suportul necesar Republicii Moldova în consolidarea accesului echitabil și extins la servicii de imunizare pentru cetățenii țării și pentru persoanele refugiate. În cazul Republicii Moldova, investind anual un milion de dolari în vaccinuri, aceasta înseamnă economii la bugetul de stat de minim 16 milioane de dolari pentru eventualele servicii medicale de tratament a bolilor ce pot fi preveni prin vaccinare. Or, valoarea vaccinurilor nu se calculează în doze administrate, ci în vieți trăite mai sănătos și mai bine”, a menționat Alexei Ceban, coordonatorul programelor de imunizare din cadrul Biroului OMS din Republica Moldova.
Importanța imunizării a devenit și mai evidentă în contextul crizei refugiaților, deoarece mișcarea în masă a populației sporește considerabil riscul apariției focarelor de boli transmisibile.
„Am intensificat și continuăm să consolidăm eforturile de vaccinare a populației rezidente, pentru că riscul de import al bolilor poate fi redus semnificativ dacă se menține la un nivel optim imunitatea populației. În acest sens, un motiv de îngrijorare constituie scăderea acoperirii vaccinale, în special în contextul impactului negativ al pandemiei COVID-19 asupra programului de imunizare la copii. Pandemia COVID-19 a perturbat mai multe servicii de sănătate, inclusiv imunizarea de rutină”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății.
„Datorită vaccinării, variola, poliomielita, dar și alte boli au dispărut din regiunea europeană, iar Republica Moldova a obținut statutul de eliminare a rujeolei și rubeolei datorită ratei înalte de vaccinare. Aceste date ne demonstrează încă o dată puterea vaccinului și siguranța pentru o viață lungă pentru toți. Din păcate, nivelul de vaccinare a copiilor în Republica Moldova a scăzut însă în ultimii ani și sunt necesare eforturi suplimentare pentru a atinge acoperirea de 95 % cu vaccinurile incluse în Programul Național de Imunizări (PNI). UNICEF Moldova depune eforturi pentru a asigura țara cu vaccinuri sigure și eficiente. Doar în 2021, UNICEF a procurat 2,3 miliarde de doze de vaccinuri la nivel mondial, care protejează copiii împotriva diareei, rujeolei, pneumoniei, poliomielitei, tetanosului, tuberculozei și a altor boli.”, a declarat Angela Capcelea, ofițer sănătate, UNICEF Moldova.
Menționăm că, statul garantează cetățenilor țării accesul gratuit la serviciile de imunizare. La fel, și refugiații din Ucraina au acces la vaccinuri, conform Calendarul național de imunizare, și la cele împotriva COVID-19.
„În timp ce campania Săptămânii Europene a Imunizării este concepută pentru a promova toate vaccinurile, pe timp de pandemie, alte măsuri pentru a opri răspândirea COVID-19, precum purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise, igiena mâinilor, păstrarea distanței fizice, rămân la fel de importante”, a menționat Nicolae Jelamschi, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
Actualmente, Calendarul național de imunizare include 12 boli prevenibile prin vaccinare. Toate vaccinurile care ajung în țara noastră sunt procurate de la producători precalificați de OMS, fiind respectate standardele de siguranță. În anul 2021, din resursele bugetului de stat au fost alocate circa 15 milioane de lei pentru achiziționarea vaccinurilor incluse în PNI, iar pentru anul 2022, în acest scop, sunt planificate peste 16 milioane de lei.
Timp de mai bine de două secole, vaccinurile salvează vieți și oferă tuturor șansa la o viață împlinită – de la primul vaccin dezvoltat pentru a proteja oamenii de variolă până la cele mai noi vaccinuri utilizate pentru a preveni cazurile severe de COVID-19.