Procuratura raionului Ialoveni împreună cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ialoveni au expediat în judecată trei cauze penale în privința a trei persoane, în care au fost deconspirată și investigată o schemă de obținere a permiselor de conducere care conțin date false (art.361 alin.(1) din Codul penal) prin fals în declarații (art.3521 alin.(1) din Codul penal).
Potrivit rechizitoriilor, unul din inculpați, nedeținînd permis de conducere, iar ceilați 2, deținând permise de conducere eliberate de autoritățile competente ale Republicii Moldova ce acordă dreptul de a conduce vehicule doar din categoria B, au intenționat să obțină în mod fraudulos, permise de conducere eliberate de autoritățile competente ale Republicii Moldova, ce le-ar oferi dreptul de a conduce mijloace de transport inclusiv și din alte categorii.
Astfel, în anul 2023, au mers în incinta Biroului de înmatriculare a transportului și documentare a conducătorilor auto din orașul Ialoveni, subdiviziune a Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” și fără susținerea examenului, au solicitat echivalarea la normele naționale a dreptului de a conduce vehicule din categoriile B, C, BE și CE, conform unor permise de conducere prezentate, pretins eliberate de autoritățile nerecunoscute din stînga Nistrului, declarând în mod necorespunzător că documentele anexate la cerere sunt autentice.
În consecință, a fost inițiată procedura de preschimbare a permiselor, cu eliberarea permiselor de conducere și acordarea dreptului de a conduce vehicule din categoria/subcategoria B1, B, C1, C, BE, C1E și CE.
Conform concluziilor specialiștilor, actele prezentate nu au fost confecționate în conformitate cu modelul tip al permisului de conducere eliberat în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender.
În cadrul perchezițiilor, de la învinuiți au fost ridicate permisele de conducere care conțin date false, obținute prin prezentarea unor declarații necorespunzătoare adevărului și documente neautentice.
Potrivit legii, faptele incriminate învinuiților se sancționează cu închisoare de până la 3 ani sau cu amendă în mărime până la 1600 unităţi convenţionale (80 000 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul de până la 200 de ore cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.