Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cahul au întocmit proces verbal pe numele a doi conaționali, privind încălcarea regimului zonei de frontieră. Aceștea au fost reținuți în proximitatea localității Crihana Veche, având asupra lor două plase din monofilament de 50 metri fiecare și o geantă cu pește, informează PROVINCIAL.
Polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu pe sectorul de responsabilitate au observat două persoane ce se deplasau spre interiorul țării având în posesie, plasă specială pentru pescuit ilegal și pește de diferite specii, aproximativ 51 de bucăți. Respectiv, despre cele depistate au fost informați reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat.
Din primele cercetări, persoanele au fost identificate fiind locuitori ai satului Crihana Veche în vârstă de 32 și respectiv 29 de ani. Audiați, cei doi au recunoscut faptul că nu au ținut cont de prevederile legale, comunicând că acțiunea desfășurată nu avea scop comercial.
Ulterior, aceștia au fost aduși la sediul Subdiviziunii unde li s-au întocmit proces verbal pentru încălcarea regimului zonei de frontieră conform art. 332 al.(1) al CC al RM.
Doina Secrieru