Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat în cazul accidentului produs la rezervorul de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești, acesta cu încărcătura de peste 1000 tone de granule de șrot de floarea soarelui s-a prăbușit.
Menționăm că, Agenția este membru al grupului de lucru instituit de către Consiliul Raional Cahul, în scopul examinării și evaluării circumstanțelor accidentelor produse anterior la data de 15 septembrie 2022 și 13 noiembrie 2022.
De asemenea, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanții Agenției pentru Supraveghere Tehnică au participat și participă în cadrul ședințelor Comisiei pentru situații excepționale raionale Cahul, inclusiv în vederea examinării accidentelor produse la silozurile de păstrare a granulelor de macuc amplasate în zona portului din Giurgiulești.
În scopul examinării circumstanțelor create (supraîncălzirea granulelor păstrate în 3 (trei) silozuri cu capacitatea de 1200 tone fiecare, în urma nerespectării normelor de exploatare și depozitare), Agenția a solicitat în repetate rânduri prezentarea actelor permisive/documentația de proiect pe obiectivul dat, însă cu excepția a unor scheme pentru silozuri și autorizațiile de construire și urbanism, din partea Companiei nu au fost prezentate.
Menționăm că, potrivit prevederilor art.27 din Legea nr.721/96 privind calitatea în construcții lit.e) în cazul unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare administratorii şi utilizatorii construcţiilor, au obligația să sesizeze în 24 de ore Agenția pentru Supraveghere Tehnică, iar pe acest caz Compania nu și-a onorat obligațiile.
De asemenea, conform prevederilor art. Art.29. al Legii nr. 721/1996 privind calitatea în construcții – Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă, a unor construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin documentele normative elaborate potrivit prevederilor prezentei legi, revine factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea şi postutilizarea acestora, potrivit obligațiilor şi gradului de culpabilitate al fiecăruia.
În ce privește aspectele securității industriale, s-a constatat, că depozitul de turte, la care s-a produs avaria nu se atribuie la categoria obiectelor, supuse supravegherii tehnice de stat în domeniul securității industriale.
Întreprinderea nu a notificat deținerea obiectului industrial periculos, nu a prezentat documentația de proiect la acest obiect pentru înregistrare și nici nu a solicitat participarea reprezentantului organului de control și supraveghere tehnică de stat la lucrările comisiei de recepție, iar unicul obiect industrial periculos notificat de către agentul economic și înregistrat de către Agenția pentru Supraveghere Tehnică este -Cazangerie cu un cazan de producere a aburului de tip JNO SAS 12/13 VYCNK, care utilizează combustibil solid (coji de semințe de floarea soarelui) la Complexul pentru prelucrarea semințelor de floarea soarelui cu capacitatea de 700 tone pe zi.
Este de menționat, că Agenția, în calitate de organ de control şi supraveghere tehnică de stat în domeniul securității industriale, are atribuții de efectuare a controlului respectării condițiilor de securitate a obiectelor industriale periculoase, însă întregul sistem de securitate industrială, în conformitate cu legislația în vigoare, este asigurat și de alți actori precum operatorii deținători și utilizatori de Obiectelor Industriale Periculoase, organismele de expertiză, centrele de instruire, organismul național de acreditare, companiile de asigurări și alții.
Activitățile la obiectele de producere a uleiurilor vegetale, inclusiv depozitele de turte sunt reglementate de documentele normative NRS 35-05-90:2008 ”Cerințe de securitate industrială la producerea uleiurilor vegetale prin metoda presării și extracției” și RG 35-05-44:2005 ”Reguli de securitate antideflagrantă pentru obiectele industriale periculoase de depozitare și prelucrare a cerealelor”.
În această ordine de idei, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, menționează că, agenții economici, deținători de producții și obiecte de producere a uleiurilor, incluse în Nomenclatorul producțiilor și obiectelor de depozitare și prelucrare a cerealelor, supuse supravegherii și reglementării tehnice de stat ( Anexa A la RG 35-05-44:2005) și în Nomenclatorul obiectivelor industriale, al instalațiilor tehnice, utilajelor și tehnologiilor utilizate în cadrul acestora și apartenența acestora la clase de pericol (Anexa nr.2 la Legea nr. 151/2022) și de Legea nr. 151/2022, au obligația să notifice deținerea obiectului industrial periculos pentru înregistrarea lor în Registrul de stat.
Prin urmare, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, în conformitate cu prevederile Legii 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, Legii nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere și Legii nr.182/2010 cu privire la parcurile industriale a inițiat procedura de demarare a unui control inopinat de specialitate în domeniile de competență.