Asociația Forța Fermierilor a anunțat că astăzi va încerca să negocieze cu conducerea țării situația catastrofală în agricultură, în special pentru agricultorii mici și mijlocii.
„Am solicitat ieri după masă întâlniri cu Președintele Parlamentului și doamna Președinte. Totodată, așteptăm ședința promisă cu domnul prim-ministru, preconizată după întoarcerea ministrului agriculturii din Bruxelles. La fel, vom încerca să discutăm cu domnul prim-ministru al României, care vine azi la Chișinău” – se spune într-un mesaj al fermierilor.
Ei au mai spus că, în cazul în care vor fi ignorați azi sau rămân tot cu promisiuni sterile și generale, joi agricultorii vor întreprinde acțiuni active.