Partidul Liberal Democrat din Moldva (PLDM) lansează campania „Juristul vine la tine acasă”, informează Provincial.
Potrivit unui comunicat de presă, prin această acțiune, PLDM își propune să acorde asistență juridică gratuită cetățenilor din toate raioanele Republicii Moldova.
„Ieri, 10 aprilie, juristul PLDM, Sergiu Suharenco, a lansat prima acțiune din cadrul Campaniei. Acesta a oferit asistență juridică gratuită pentru locuitorii din satul Sălcuța, r. Căușeni. Cetățenii care au apelat la serviciile juristului PLDM, au solicitat să li se ofere consultații în probleme care vizează dreptul la vecinătate, moștenire, proprietate, re-calculul pensiei pentru limita de vârstă etc.”, se spune în comunicat.
„Un om informat este un om puternic. De aceea, i-am îndemnat pe cetățeni să întreprindă toate acțiunile pentru a-și revendica drepturile”, a spus juristul PLDM.
De menționat că, juristul PLDM va acorda consultanță tuturor persoanelor care nu dispun de mijloace financiare suficiente pentru a plăti serviciile juridice.
Dina Roșca