
Funcționarii postului vamal Giurgiulești 1 au depistat două cazuri de transportare ilicită a mărfurilor, în urma controalelor efectuate asupra două mijloace de transport, aflate în tranzit prin Republica Moldova.
În primul caz, în baza analizei de risc, verificărilor suplimentare a fost supusă o unitate de transport de model Iveco, condusă de un cetățean străin în vârstă de 71 de ani, care se deplasa pe itinerarul Turcia – Ucraina. În urma controlului vamal, funcționarii au depistat articole vestimentare în divers sortiment, care nu au fost declarate autorității vamale.
Un alt caz similar a fost documentat urmare a controlului vamal efectuat asupra unui mijloc de transport de model Iveco Daily, condus de un cetățean străin în vârstă de 53 de ani, care se deplasa pe același itinerar, Turcia – Ucraina. Și în acest caz, în urma verificărilor au fost depistate articole vestimentare, în cantități comerciale, nedeclarate în cadrul controlului vamal.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar cazurile sunt examinate sub aspect contravențional, conform prevederilor legislației.


















