Militarii din Batalionul de Geniu „Codru” al Armatei Naţionale au neutralizat recent un arsenal de 136 obiecte explozive în apropierea satului Plop Ştiubei din raionul Căuşeni.
Potrivit şefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, misiunea de deminare a fost executată de echipa de genişti condusă de căpitan Alexandr Atroşcenco, care s-a deplasat în regiune la solicitarea autorităţilor locale.
În urma cercetării solului, militarii au identificat proiectile de artilerie, bombe de aruncător şi mine antipersonal.
Toate muniţiile erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost transportate la Centrul de instruire al Armatei Naţionale, pentru a fi distruse în condiţii de maximă securitate.
De menţionat că de la începutul anului curent, geniştii militari au participat la 6 de misiuni de deminare, în cadrul cărora au lichidat 141 de obiecte explozive de diferite tipuri şi calibru.
Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.
Dina Roșca