Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că cetățeanul Coadă Veaceslav a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin exercitarea simultană în perioada 27.10.2011 – 12.02.2018 a funcțiilor publice: șef-adjunct (arhitect-șef) al Direcției arhitectură și construcții; șef al Direcției arhitectură și construcții a Primăriei mun. Bălți și activitatea arhitecturală prin contract individual de muncă în cadrul S.R.L „Arhitectural Studio”, informează Provincial.
Calitatea sa de arhitect în cadrul societății comerciale menționate a fost în anumite privințe de competența autorității în care tot el era angajat în sectorul public, fapt care reiese chiar din atribuțiile funcționale pe care acestea le avea în cadrul primăriei.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, funcţionarul nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate în cadrul societăților comerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau în anumite privințe este de competența autorităţii în care el este angajat.
Potrivit art. 25 alin. (6) din aceeași lege, dl Coadă Veaceslav era obligat, în perioada exercitării simultane a funcției publice și activității arhitecturale în cadrul respectivului S.R.L să înceteze situația de incompatibilitate în decursul unei luni din momentul apariţiei acesteia.
După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința lui Coadă, care este pasibil de contestare în instanța de contecios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita destituirea acestuia din funcția publică, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.
În cadrul controlului, funcționarul a fost informat despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.
Dina Roșca