Peste zece tipuri de miere și zeci de produse apicole vor fi expuse de apicultorii moldoveni la Târgul Apicultorului, organizat de Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM), în perioada 19-22 august 2021. Evenimentul se desfășoară tradițional cu ocazia Zilei Naționale a Apicultorului, sărbătorită anual pe 19 august, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
Ion Maxim, președintele ANARM, susține că în acest an produsele apicole au un gust intens și aromă deosebită, cu multiple beneficii pentru sănătatea consumatorilor.
„În cadrul ediției curente a târgului vom uimi consumatorii cu tipuri de miere mai puțin cunoscute, cum ar fi mierea de hrișcă, levănțică, salvie și coriandru, care au gust intens și conțin un complex de vitamine deosebite”, spune președintele asociației apicultorilor.
La eveniment vor mai fi prezentate și produse ca păstura, polenul, propolis, dar și derivatele acestora.
Apicultorii consideră, că produsele apicole sunt benefice pentru întărirea imunității, mai ales în situația în care riscurile de infectare cu COVID 19 nu au fost depășite.
Târgul va fi deschis în fiecare zi, în perioada 19-22 august 2021, între orele 9:00 și 18:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău, cu acces din strada A. Pușkin. În cadrul Târgului apicol vor fi respectate normele sanitare cerute de situația pandemică, cum ar fi purtarea măștilor, păstrarea distanței, dezinfectarea mâinilor.
Doina Secrieru