150 de grădinițe vor putea deschide centre de joc și învățare în cadrul instituției lor. Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF, lansează un apel de propuneri pentru instituțiile de educației timpurie din țară interesate să aplice la acest proiect. Sălile pentru viitoarele centre de învățare și joc vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice corespunzătoare pentru activități educaționale. Aceste centre vor promova învățarea prin joc, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, incluziunea socială.
Pe lângă mobilier și materiale didactice, fiecare centru de învățare și joc va fi dotat cu cărți și locuri de lectură special amenajate pentru stimularea cognitivă, seturi LEGO și DUPLO pentru dezvoltarea abilităților motorii și creative, kituri educaționale pentru profesori și părinți, circa 70 de titluri de cărți care fac parte din programul de educație socio-emoțională, peste 10 titluri de cărți pentru stimularea cititului ș.a.
Pentru a participa la concurs, grădinițele trebuie să întrunească următoarele criterii: să aibă între 8-12 grupe; să dispună de spațiu de aproximativ 50-60 m2, reparat și pregătit să găzduiască 15-20 copii; să aibă posibilitatea de a asigura participarea copiilor vulnerabili din comunitate în activități educaționale non-formale, dar și disponibilitatea de a primi și alți copii din comunitate, în afară de cei înscriși în instituție.
Pentru a aplica la concurs, instituțiile de educației timpurie sunt invitate să completeze formularul disponibil aici. Termenul limită de aplicare este 24 august 2024. Deciziile referitor la grădinițele selectate vor fi anunțate până la 10 septembrie curent. Proiectele selectate urmează a fi implementate până la finele anului școlar 2025.
Mai multe informații privind criteriile de selecție, funcționalitate și beneficile centrelor de învățare și joc pot fi consultate aici.