Instituția publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF), în calitate de centru de înregistrări al Centrului unic de certificare al Guvernului, anunță că a extins termenul de valabilitate a semnăturilor electronice, pe care le eliberează, până la doi ani. Până în prezent, CTIF elibera semnături electronice doar cu termenul de valabilitate de un an.
Directorul instituției, Vitalie Coceban, a relatat că oportunitatea de a obține semnătura electronică pe un termen de doi ani este mai avantajoasă pentru solicitanți din punct de vedere al costurilor, dar și al necesității de reînnoire a acesteia. „Din data de 8 aprilie, persoanele interesate pot solicita, în funcție de necesitate, eliberarea semnăturii electronice pe un termen de un an sau de doi ani”, a precizat Coceban.
Directorul a mai arătat că în noile condiții, deținătorii semnăturilor electronice cu termene de valabilitate de doi ani, urmează să le prelungească odată la doi ani și nu odată la un an, precum să făcea până în prezent, fapt ce le va permite să economisească timp și resurse.
Semnătura electronică, eliberată de CTIF, pentru semnarea documentelor electronice este echivalentă cu semnătura olografă pentru documentele pe suport de hârtie. Semnătura electronică permite accesul prin intermediul serviciilor guvernamentale MPass și MSign la toate serviciile electronice disponibile și autentificarea documentelor electronice, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului și de integritatea documentului.
CTIF eliberează solicitanților, la cerere, pachetul ”semnătura electronică” ce conține certificatul cheii publice și dispozitivul de creare a semnăturii electronice (stick eToken), cu acordarea serviciilor de consultanță și suport tehnic pentru clienți pe toată perioada utilizării semnăturii electronice.
Doritorii de a obține de la CTIF semnături electronice valabile pe doi ani pot completa cererea respectivă în mod electronic, accesând Cerere on-line sau programându-se la telefonul 022 822222.
Mai multe informații despre procedura de obținere și reînnoire a semnăturilor electronice le puteți afla la Centrul de înregistrări al CTIF, tel: 022 822 040.
Doina Secrieru