Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare privind încălcarea regimului juridic al averii și intereselor personale în privința președintelui raionului Basarabeasca, informează PROVINCIAL.
„Conform actului de constatare, inspectorul de integritate a verificat declarațiile cu privire la venituri și proprietate și cele de avere și interese personale ale subiectului vizat și a constatat că – declarațiile depuse în perioada 2015-2019, au fost completate cu date eronate și incomplete. Astfel, subiectul vizat a omis să își declare veniturile obținute sub formă de transfer bancar în sumă totală de 124.079 lei, autoturismul deținut cu drept de folosință din anul 2010 și mijloacele financiare în mărime de 69.800 lei, ce ar fi fost transmise sub formă de cotizații și donații pentru finanțarea unui partid politic și a campaniilor electorale. În context, în privința subiectului vizat se constată existența bănuielii rezonabile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fapt pentru care inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală a Republicii Moldova”, se spune într-un comunicat de presă.
Actul de constatare emis de ANI a fost contestat în instanța de contencios administrativ.
Cristina Pendea