La 15 aprilie curent, angajații primăriei orașului Fălești, au participat la o acțiune de salubrizare a teritoriului adiacent primăriei or. Fălești, încadrându-se în planul de acțiuni al bilunarului ecologic, informează PROVINCIAL.
“Această activitate este un răspuns la îndemnul domnului primar, de a participa la salubrizarea teritoriilor din gestiune pentru a pregăti or. Fălești de sărbătorile pascale și pentru a ne mândri că trăim într-un oraș verde și curat”, se arată în mesajul Primăriei.
De asemenea, administrația publică locală încurajează și îndeamnă toți agenții economici, instituțiile publice și locuitorii urbei să participe la activitățile de salubrizare, planificate în planul de acțiuni al bilunarului ecologic.