Angajaţii Întreprinderii pentru Silvicultură Comrat au primit vizita colegilor din Turcia, în cadrul unor discuţii prealabile ce ţin de cooperarea pe segment silvic şi ajutorul ce poate fi oferit de această ţară, informează PROVINCIAL.
În cadrul şedinţelor comune s-a făcut o trecere în revistă a realizărilor silvicultorilor din sudul Republicii Moldova, fără a omite dificultăţile proprii acestei zone şi potenţialele soluţii mai ales prin prisma schimbărilor climatice.
Discuţiile s-au axat pe diversificarea relaţiilor de colaborare, schimbul de informaţii utile pentru crearea şi dezvoltarea fondului forestier, activităţile de consolidare a pepinierelor silvice şi posibilităţile de cultivare a speciilor forestiere recomandate de silvicultorii din Turcia.
Alexei Culicov, directorul Întreprinderii pentru Silvicultură Comrat, entitate teritorială subordonată Agenţiei „Moldsilva”, a menţionat deschiderea şi amabilitatea partenerilor turci, care după aceste discuţii şi proiecte de viitor vor definitiva cadrul de cooperare, urmând a fi semnat un Memorandum la nivel oficial, cu derularea ulterioară a activităţilor practice.
Anterior, silvicultorii din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Comrat au întreprins o vizită de familiarizare în Turcia, unde au studiat experienţa colegilor de acolo, mai ales în ceea ce ţine de tehnologiile împăduririi unor terenuri cu relief mai dificil.